Te-am visat.M-ai cuprins in brate si am ramas asa un timp.

 

9594973e8a0a64d59e975a61c7f8d145

-Te-am visat.M-ai cuprins in brate si am ramas asa un timp.

   -Ce ai simtit in vis?

   -Nimic.

   -Nimic?

   -Da.Nimic.Nu mai exista nimic.Nimeni si nimic care sa ma mai poate atinge.Erai doar tu.Eram noi.

   Hai sa ne plimbam.Mai intai ne descaltam,apoi ne intindem mainile,ne tinem strans si pornim.Hai mai intai pe Luna,sa simtim ca tot Universul este acolo.Si ca noi suntem tot Universul.Hai sa ne plimbam desculti si atunci cand ploua.Si sa radem.Sa radem mult.Sa ne punem tot atatea dorinte cat picaturile de ploaie care ne lovesc obrajii.Hai pur si simplu sa crestem frumos.Sa fim.

   Hai sa traim tot.

   Hai sa suferim.

   Hai sa iertam.

   Hai sa zambim si sa lasam lacrimile sa curga in fata tuturor.

   Hai sa ne gasim.Si sa incercam sa nu ne pierdem.

-As fi vrut sa raman in bratele tale mult timp.

   -De ce nu ai facut-o?

   -M-am speriat.Mi-a fost frica ca te vei speria.

 

 

Vreau sa am Cerul meu

 

de82768c962d11df04d12e0cef543771

   As vrea sa am un Cer.Un Cer al meu.Sau macar o bucatica din el.Sa imi pot picta visele si sa imi culeg dorintele.Sa iasa soarele atunci cand simt ca in jurul meu sunt prea multi nori.Sau poate, sa ploua atunci cand imi las gandurile sa o ia razna.Vreau sa fie norii mei si soarele meu si sa ii pictez asa cum simt.Si chiar daca nu am talent la desen,poate ca altcineva va veni sub bucatica mea si imi va privi dorintele,temerile,visele si le va intelege.

   Sub bucatica mea de Cer as fi eu.Fara cei gata pregatiti sa sara la orice greseala sau defect.Mie imi plac defectele.As sta asa,dezbracata.As arata ce sunt,cum sunt.Mi-as arata fricile si momentele de slabiciune.Mi-as arata partile vulnerabile si ceea ce ma face sa fiu mai putin buna.As lasa la vedere regretele si as picta un soare mai mare,in speranta ca ii va incalzi si pe cei a caror inima este mai rece.As darui cateva raze de soare si acelor prieteni sau oameni care au incercat sa ma murdareasca putin cu noroi,dar nu au reusit.As arata ce imi place si as ierta toti oamenii care au fugit,care s-au speriat,care s-au apropiat si apoi indepartat.As primi sub Cerul meu pe toti cei care vor sa ma vada cu totul.Da.As vrea sa fiu asa.Dezbracata.Dezbracata de tot.Pana la capat.

   „-Stii,tati..eu as vrea sa iti spun ceva”

   „-Spune-mi.”

   „-Mi-as dori sa fiu o zana.Ca sa pot vedea viitorul.”

   „-De ce ai vrea sa vezi viitorul?”

   „-Pai asa as stii cand o sa fiu bucuroasa si m-as bucura inainte sa aflu.

M-am intors la iubire..

   669d5ef7aca72e40b8d317b14ade4bbdImi pare rau de toate situatiile in care am facut compromisuri.De perioadele in care mi-am lasat bucatele din suflet pe jos,crezand ca la un moment dat aceste compromisuri vor lipi sufletul meu si il vor face si puternic.Mi-as fi dorit sa pot astepta.Sa am rabdare.Atunci nu stiam ca doar asta imi va putea darui ceea ce am nevoie.Acum pot schimba ceva,dar in deciziile din viitorul meu.Ii mai pot ruga pe cei care inca pot sa schimbe ceva,sa nu isi rupa aripile in zborul lor spre inaltime.Sa astepte.Sa astepte sa le creasca aripile pentru a putea atinge cele mai inalte culmi.Sa aiba rabdare.Pentru ca dragostea vine cu adevarat la cei care au timp si puterea sa o astepte.Pentru ca norocul vine la cei care au curajul sa spuna „nu”.Pentru ca puterea vine de la cei care au curajul sa lupte si sa continue.Atunci isi vor descoperi acele limite pe care credeau ca nici macar nu pot visa sa le aiba.Pentru ca ceea ce ai nevoie nu vine atunci cand iti doresti.Pentru ca..nu este nevoie sa traiesti o viata mintita crezand ca ceva mai bun de atat nu poti obtine.Pentru ca..uneori tu esti mai mult decat lasi sa se vada si nici macar nu stii asta.

   Vin toate deciziile peste noi si de multe ori nu suntem pregatiti sa o luam pe cea mai corecta.Aceste decizii ne maturizeaza dar ne si schimba destinul.Iubiri.Iubiri esuate.Pierdute.Apoi privim catre catre alte destine si ni le dorim.Pentru ca ele par mai norocoase.Mai frumoase.Iubirile altora au mai multa stralucire si inteles.

  De ce lasam in urma povesti menite sa ne urmareasca mult timp sau poate pentru totdeauna?De ce lumea noastra nu este de ajuns si preferam sa lasam lumea altcuiva sa invadeze ceea ce suntem noi?

   Trebuie sa marturisesc ca nu stiu inca sa vindec.Pentru ca trebuie sa invat asta pe mine,apoi imi va fi din ce in ce mai usor sa suflu praful din trupul celor care vor sa imi dezvaluie macar putin din lumea lor.

   Am crezut in iubire.M-am dus inspre iubirea adevarata alergand si am crezut ca a mea este reala si perfecta.Apoi au urmat dezamagirile.Si am renuntat sa cred.Dar nu pentru mult timp.Pentru ca,cu siguranta este singurul lucru in care mai credem cu toti.Si asta ne leaga.M-am intors la iubire.Dar acum cu sufletul mai deschis desi putin murdar.O invit sa patrunda de cate ori ma intalneste si nu ma mai sperii.

   Cu ochii,inima,trupul,zambetul pline de iubire,te rog sa crezi in ea.Desi inima ta e plina de rani,dezamagiri,iubiri esuate si amintiri urate..nu inceta sa o imparti si cu altcineva.Pentru ca cineva,undeva are nevoie de tine.

Ma iubea,nu pentru ca eram diferita..

         635597557681ea4ae44f87c2ab08b1c3

    Ma iubea,nu pentru ca eram diferita,ci pentru ceea ce descoperea in fiinta lui atunci cand ma avea in preajma.Ma iubea  pentru copilaria din zambet desi de prea multe ori in ochii mei negri surprindea lucruri inca nestiute de el.Erau acele lucruri ramase inauntru care se desprind cam greu daca raman acolo pentru mult timp.Cateodata credea ca sunt prea multe dar spera ca intr-o zi va reusi sa le asculte pe toate.

   Ma iubea,desi nu aveam tot timpul incredere in reusitele lui.Dar tocmai asta era impulsul catre toate implinirile sale.Voia sa imi demonstreze ca el poate,caci imi promisese ca va darui toata increderea de care am nevoie.Ma iubea pentru toate noptile in care era obosit,dar rasul meu zgomotos nu il lasa sa viseze.Adormea tinandu-ma strans de mana,caci voiam sa fiu cu el si in cel mai urat cosmar dar si cel mai frumos vis.Ma iubea pentru momentele in care eram femeie si uitam de copilarie.Imi iubea parul cret si inocenta atunci cand eram somnoroasa.Ma iubea pentru ca stiam cum ii place cafeaua si ma trezeam de multe ori inaintea lui sarutandu-l pe obraz.Ma iubea si in clipele in care ma suparam repede si nu voiam sa ii mai vorbesc.Stia ca nu trebuie sa ma piarda si pierdea el din orgoliu.Ma iubea pentru ca nu stiam sa urasc.Imi iubea naivitatea si bunatatea pentru ca si in coltul nostru de Rai mizeria plutea prin aer..dar eu aveam grija sa nu o respir pana in suflet.

   Ma iubea pentru ca atunci cand zambeam credea ca infinitul dureaza o secunda.Si imi placea sa se piarda in sufletul meu.Atunci eram sigura ca daca o sa ma impiedic,cineva este permanent sub mine sa ma protejeze.Pentru ca iubeam sa ma simt protejata de bratele lui mari carora le incredintam de multe ori si inima mea,chiar daca doar pentru un minut.

   Credeam ca oamenii sunt necesari pentru ei insisi iar mai apoi pentru celelalt.Dar noi eram un intreg.

   Eu eram aer.El soare.Eu intuneric.El lumina.Eu lacrima.El zambet.

Sa iubim

46de6f5a451af9d1c974ae381f7ea170

De cele mai multe ori,nu poti sa spui omului de langa tine adevarul,pentru ca nu il accepta.Cumva,oricat am vrea sa ne dezbracam de toate mastile zilnice,in noi ramane mereu ceva ascuns,ceva ce stim doar noi.Cine ar putea sa te accepte cu tot universal tau?Cui ai putea sa ii arunci in inima ranile tale si sa le vindece fara sa se raneasca?Exact acesta este exercitiul suprem : sa-ti poti darui sufletul cuiva fara ca la un moment dat sa simti doar ca l-ai vandut.Pe niste lacrimi sarate si niste clipe menite sa ne murdareasca sufletul.Cred ca ne place marea atat de mult pentru ca este sarata.La fel ca lacrimile care ti-au inundat buzele atunci cand l-ai strans in brate.Aceleasi lacrimi ti-au cuprins simturile si cand a plecat.Ne place fericirea.Si uram sa pierdem.Ne este frica.Mereu fugim de asta.In incercarea de a prinde fluturele minunat pentru a-i atinge macar pentru o clipa aripile,uitam ca i le putem rupe.Atunci,secunda noastra de fericire se transforma intr-o eternitate de agonie.

 

Este inca frig.E noapte.Vantul adie si miroase a viata.Cineva canta.Poate de fericire.Unii dorm.Altii se indragostesc.Ei viseaza.Tu speri.Eu..ascult.Sunt momente in care viata nu face zgomot.Te ia de mana si te plimba usor,cu pasi mici.Atunci trebuie sa o tii strans de mana,sa nu o pierzi.Stiu ca ai pierdut multe si iti este teama sa speri,sa pasesti pe un nou drum.Si mie mi-a fost.Si mie imi este.Nu suntem singurii in aceasi situatie.Ma uram pentru alegeri,pentru toti oamenii pe care i-am pierdut.Si sufeream pentru trecutul pierdut.Pentru persoanele care au ramas departe si de care aveam nevoie.Credeam ca acolo este locul meu.Si imi era greu sa respir.Sa fiu.Mi-as fi dorit sa se intoarca,sau sa iau totul de la inceput.Sa iau deciziile care m-ar fi putut face fericita si sa ramana langa mine acei oameni fara de care credeam ca nu pot trai.Ma dureau mainile.Picioarele.Ma durea totul.Ma dureau dorintele si visele spulberate.Nu vei fi bine acum.Si nici maine.Pentru ca e greu sa fii puternic daca nu ai fost pana acum.Dar daca esti,noi stim ca nu trebuie sa ne fie dor.

 

Odata,cand eram mica avem cativa pui.Eu iubeam doar unul.Desi toti erau la fel.De fiecare data credeam ca cel pe care il iau in manute era cel pe care il iubesc.Eram sigura,simteam.Dar m-am trezit intr-o zi si unul din ei murise.Credeam ca este preferatul meu.Am plans.L-am tinut cu mainile mici si am plans.Sufeream.Asa cum sufera cineva cand pierde o persoana draga.Nu ii puteam da drumul si lacrimile nu mai aveau loc pe obrajii mici.Era prima oara cand iubeam.Si prima oara cand invatasem  ca desi iubesti,poti pierde.Nu voiam sa ii dau drumul.Nu voiam sa il inlocuiesc cu unul din ceilalti care aratau la fel.Nu ii iubeam.Nu ca pe el.Cred ca iubirea a fost primul lucru care a aratat ca face parte din mine.Si pierderea.Dar m-a invatat ca trebuie sa pasesc mai departe.Puiul mort si iubirea mea pentru el,au ramas undeva ingropate de manutele mici care ardeau de dor.Atunci ii vedeam pe toti la fel.Dar simteam pentru unul singur.Acum am invatat ca oamenii sunt diferiti.Dar ca o iubire se poate pierde,in drumul nostru spre fericire.

 

Azi imi este dor.As vrea sa ne iubim ca niste copii.

Scrisoare catre Mos Craciun

                                                                             

a7822e8efdce37b62f79ecfbfbd053f3

                                                                                     Dragă Moș Crăciun,

   Vreau să știi că îmi este dor de tine.Se pare că uneori îmi place ca oamenii să se lase așteptați.Dar..tu nu ești un om nu?Mi s-a spus că ești magic.Și știu că foarte rar oamenii sunt așa.Poate doar în filme,atunci când avem ocazia să vedem un film care să ne transmită emoții și nu niște “păpuși” care încearcă să spele mizeria din spatele sticlei.Știu că odată cu apariția ta,va ninge.Ador să ningă.Chiar dacă e frig și fulgii sunt atât de reci încât nici nu apuc să îi văd când se topesc în mâna mea mică.Iubesc zăpada rece care încălzește sufletele aproape tuturor oamenilor.Mai sunt câțiva rătăciți, cu sufletul prea gol și înghețat ca să se poată schimba ceva atât de repede,pentru că iarna e aproape.Tu mai ai puțin și ajungi.Eu mai am bradul.Așteaptă prăfuit într-un colț,cu beculețele cele vechi pline de urmele oamenilor care au păsit prin viața mea.

   Ar trebui să cer ceva și anul ăsta.Nu ai observat că oamenior le place să ceară?Fără să dea nimic în schimb.Te înțeleg.Și mie îmi place sentimentul care mă curpinde după ce fac ceva pentru o persoana care nu poate face nimic pentru mine.Se spune că oamenii sensibili fac asta.

   Aș avea nevoie de ceva.Vreau fericire Moșule.O ai pe undeva prin sacul tău greu?Ar trebui să fie cea mai ușoară.Vreau un zâmbet,mare.Să țină până atunci când vei reveni..pentru că Moșule,anul ăsta mi-ai furat toate zâmbetele.Te iert.Sper că le-ai dăruit cui a avut mai mare nevoie de ele.Dar acum aș avea și eu nevoie de unul.Pot să îl împart cu cineva.Ți-am spus că nu îmi place să țin pentru mine.Aș mai vrea speranță.Mi-aș dori să strângi lacrimile tuturor oamenilor și să le transformi în zăpadă.Să ningă mult anul ăsta Moșule.Noi avem nevoie de asta.Avem nevoie de magie.

   Nu îmi place să cer.Mai ții minte câte emoții avem când te-am văzut pentru prima oară?Îmi ieșea inima din piept,dar așteptam cuminte cu capul în jos păpusă pe care mi-o dorisem tot anul.Nici măcar nu am spus că o vreau,dar tu ai stiut de fiecare dată.Îmi pare rău că nu am putut spune poezia pe care o pregătisem în fiecare seară,dar nu îmi mai puteam mișca nici mânuțele sau piciorușele.Nu puteam nici să te privesc.Dar m-ai iertat,mi-ai dăruit păpușa și ți-am dat un pupic fără ca măcar să mă uit.Îmi pare rău.Știu că ai uitat de atunci.Tu ești bun.Iar acum mi-e dor de tine.Am nevoie de puțin magie..

   Toată lumea vrea ceva.Toată lumea îți cere ceva.Dar…Tu ce îți dorești Moșule?

Nu ai nevoie de masca

   6b1a21de38ccb54f60626872cf2e5eed

   

   Oamenii au tendința să creadă că li se cuvine tot.Au dreptul la iubire,bani,faimă,tot ce are și celălalt.Au dreptul să rănească,să urască,să critice.Totul este corect atâta timp cât nu sunt ei cei răniți,înșelați,criticați.Vor mai mult și nu știu cum să se oprească.Nu concep ca cineva să fie mai sus.Prietenii sunt bine aleși : cei buni pentru distracție,cei pe umărul cărora să poți plânge,cei de la care poți obține ceva și … în sfârșit cei adevărați, care sunt maxim 3.

   Nu ne place să ne arătăm fricile.Paradoxal,ne e frică să spunem de ce ne este frică.Suntem închiși și lași.Fugim cât putem și ne punem o mască de fiecare dată când ieșim din camera noastră mică.Doar acolo suntem noi cu adevărat.Noaptea,când suntem singuri.Sunt prea puține momentele în care ne lăsăm goi.Iar singura protecție e zidul pe care îl ridicăm de fiecare dată când o altă ființă umană este în apropierea noastră.Ne ridicăm scutul pentru că ne e teamă că cineva va scoate arma și va trage în noi făra vreo părere de rău.Asta pentru că unii au mai facut-o.Și nici măcar nu eram goi cu adevărat…dar au reușit.Acum ne-am vindecat și am ales că e mai bine să ridicăm scutul de fiecare dată.Să nu riscăm.

   Și totuși uneori avem nevoie să îl lăsăm jos.Să dăm drumul protecției și să arătăm cine suntem.Avem nevoie să scotem masca pe care o purtăm în fiecare zi și să o ardem.Să nu mai trebuiască să o purtăm.Căci avem nevoie de noi.De multe ori pare că e prea târziu,dar sunt momente când vezi oameni calzi,blânzi,care au încetat să se ascundă și au ieșit la lumină.Oameni care printr-un singur zâmbet te roagă să renunți.Te roagă să ieși din umbră și să revii la a fi om.Imperfect,cu greșeli,temeri,visuri și speranțe.