Un inceput

8f38ab63862bfc99851793710bd2e7fd

   Sunt clipe care se înfig înăuntrul tău și îți zâmbesc diabolic : “Voi rămâne acolo pentru totdeuna.Indiferent de ce vei încerca să faci ca să mă scoți.Am rădăcini adânci.Bine înfipte”.Sunt părți din tine pe care vrei să le arunci cât mai departe.Părți mai mici sau mai mari.Uneori ani.Și nu poți.Pentru că la un moment dat îți dai seama că exact aceste bucăți te-au făcut cine ești acum.Ele sunt tu.Și tu ești ele.E de ajuns să accepți și să găsești alte rădăcini care să se înfigă mai adânc decât cele care există deja.E mai simplu așa.Și e mai puțin timp de pierdut.Timpul e prețios.

   Nu uit esențialul.Încerc să îmi amintesc de fiecare dată pentru ce fac un anumit lucru.Ce scop și ce sens are în viața mea.Cineva m-a întrebat : “Ce ai învățat din experiența asta?”.Nu trebuie să stau mult pe gânduri ca să pot răspunde.Dar aș începe spunând că niște cuvinte nu sunt de ajuns pentru a exprima exact ce am învățat.Pentru că totul se află în mine.Cuvintele nu au esență..nu curpind cu adevărat ceea ce aș vrea să spun.

   Am învățat că timpul este prețios.Că a amâna ceea ce îți dorești să faci..a amâna un vis..gândindu-te că ai destul timp pentru a face asta,este o prostie,pe care prea mulți o facem.De fapt,nu ai timp.Fă acum tot ce vrei să faci,nu există destul timp pentru noi.Avem prea puțin timp oricum.Dar ce se întâmplă când aflăm că suntem ca o bombă cu ceas și avem mult mai puțin timp la dispoziție,decât ne imaginam vreodată?Unde se duc toate visurile atunci?

   Am învățat să văd lucrurile din jurul meu.Nu le vedeam.Acum sunt importante.Am simțit bucuria de a privi soarele,de a mă lăsa mângâiată de vânt și de sunetul păsărilor.Uneori am avut impresia că firele de iarbă împinse de vânt urlă la mine,vor să îmi spună ceva.Am rămas ancorată pe frumusețea lucrurilor minore ,care acum îmi păreau mari.

   Am învățat să sper.Să iert.Să mă accept.Să văd ce nu vedem.Și cel mai important..să simt.Iar acum..timpul pare prea puțin.E mult prea scurt.Iar noi nu suntem atenți la noi,la ce iubim,ce ne dorim sau la ceea ce vrem cu adevărat.În schimb învățăm din ce în ce mai mult să urâm,să distrugem,să fim la modă,să nu fim noi.Nu e mai simplu așa.Doar că suntem prea preocupați de lucrurile mari,având impresia că acestea ne pot face fericiți.Iar în jur..exact lângă tine..fericirea urlă să o observi.Fii atent doar.

Am învățat că nu toți oamenii care sperai să fie lângă tine oricând,oricum, sunt cu adevărat acolo.Sunt puțini aceia care nu fug de ceea ce ești tu la un moment dat.Și uneori,singurii care sunt lângă tine,sunt cei la care nu te așteptai.

Am învățat…că ar trebui să mă opresc aici.Pentru că lucrurile importante nu pot fi spuse.Trebuie simțite.Întreabă-te..ești pregătit pentru asta?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s